Loading Evenimente
Acest eveniment a trecut.

Vino alături de noi, Pro Afaceri Brasov, la întâlnirile săptămânale cu membrii și invitații lor! Noi oportunități de afaceri, educație antreprenorială, finanțări, speakeri de valoare și invitați speciali stau la baza celor mai eficiente evenimente de business locale și regionale din cadrul PRO Afaceri Club.

✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦

Asociația ProAfaceri Brașov s-a înființat în primăvara anului 2017 din dorința membrilor fondatori de a dinamiza mediul de afaceri regional și național. Viziunea ProAfaceri este aceea de a fi prima opțiune în ceea ce privește înființarea, managerierea, finanțarea și internaționalizarea afacerilor. În acest sens, ProAfaceri a început organizarea clubului de afaceri în fiecare săptămână, eveniment la care se reunesc zeci de antreprenori care învață să se dezvolte împreună și să facă afaceri. ProAfaceri Club a adunat până acum aproape 1000 de participări, zeci de speakeri și parteneri implicați în dezvoltarea ProAafaceri. Am avut participanți din UȘA, Taiwan, Germania, Turcia, Zanzibar, etc.
Pro Afaceri este o platformă de afaceri deschisă către comunitate. Împreună avem peste 650 de angajati și cifra de afaceri cumulată de zeci de milioane de euro! Facem parteneriate profitabile cu parteneri puternici care ne oferă beneficii importante.

✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦

Structura Întâlnirii Pro Afaceri Club din această Joi:


✦ 18.30 – 18.40 – Prezentarea Asociației PRO Afaceri

✦ 18.40 – 19.10 – Prezentarea membrilor și a invitaților


✦ 19.10 – 19.25 – Educație antreprenorială
✦ 19.25 – 19.30 Q&A


✦ 19.35 – 20.10 – PRO BUSINESS TOGETHER III – Prezentare conferniță –

 

ProAfaceri Brasov organizeaza o conferinta regionala care aduce in fata participantilor teme interesante, speakeri de exceptie, modele antreprenoriale si networking de calitate. Toate sunt reunite in cadrul evenimentului ce se va desfasura in Brasov, la CATTIA – Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic si Incubator de Afaceri, in data de 4 noiembrie 2018, incepand cu ora 17:00.

Evenimentul se adreseaza atat antreprenorilor, cat si freelancerilor, pasionatilor de afaceri, beneficiarilor de scheme de minimis tip Startup Nation, Romania Diaspora sau alte fonduri europene, consultantilor in afaceri, studentilor interesati de deschiderea unei afaceri, dar si managerilor si intraprenorilor.

 

 


✦ 20.10 – 20.30 – PRO Facts -Tips – Solutions

✦ 20.30 – 21.30 – Networking


Coffee-break fee: 20 ron


✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦✦

LOCURI LIMITATE, mai multe detalii și înscrieri pe pagina web a Clubului:


✦ PROfesionisti – PROfitabili – PROactivi ✦ P R O G R E S ✦


office@proafaceri.com // www.proafaceri.com // 0799 800 300


 

FORMULAR DE ÎNSCRIERE EVENIMENT:

Conform cerințelor Regulamentului General de Protecție a Datelor cu Caracter Personal (UE 679/2016) îmi exprim acordul ca ASOCIAȚIA PRO AFACERI să colecteze și să prelucreze în mod securizat datele din formularul de mai sus, în baza Politicilor GDPR puse la dispoziție.

Leave A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.